A · Brand Discovery & Strategy
01
Discovery & Diagnostic
Descoperirea fondatorului, a businessului, a motivațiilor și a nevoii reale de branding. Pornim de la ce există deja, declarat și nearticulat, ca să înțelegem ce problemă trebuie, de fapt, rezolvată.
Întrebarea la care răspunde
De ce are nevoie, cu adevărat, această afacere?
Ce este
Înainte de soluție, problema reală.
Discovery este etapa în care înțelegem afacerea așa cum este, nu doar așa cum se descrie. Ascultăm fondatorul, citim ce există deja și separăm ce se poate demonstra de ce e doar declarat. La final, numim nevoia reală de branding, care de multe ori nu e cea din brief.
- Nu este un chestionar completat de client.
- Nu este un audit de imagine sau de logo.
- Nu confirmă automat ce s-a cerut la început.
Nevoia
Identitatea
Clientul
Diferența
Motivul
Interviul cu fondatorul
Brandul începe, de multe ori, cu o poveste nespusă.
Interviul nu e despre logo sau culori. Întrebăm despre începuturi, convingeri, decizii și tensiuni. Căutăm tipare, nu anecdote. Lucrăm după Cartografierea identității, metoda noastră, care urmărește și ce este declarat, și ce rămâne nearticulat.
Întrebăm
Ce se întâmpla în viața ta când ai decis să construiești ceva pe cont propriu?
Motivul pentru care a pornit o afacere rămâne, de obicei, și motivul pentru care merită aleasă. Doar că, după ani, nu mai e spus.
În exemplu„Problema nu era lipsa echipamentului. Problema era că nimeni nu se simțea responsabil pentru el.” Fondatorul, despre un accident văzut pe un șantier, cu doi ani înainte să înființeze firma.
Întrebăm
Ce ai refuzat, deși ți-ar fi adus bani?
Refuzurile spun mai mult decât o listă de valori. Arată linia pe care compania nu o trece, nici pentru un client mare.
În exemplu„Nu semnez ce n-aș pune deasupra copilului meu.” Fondatorul, despre un contract mare pierdut pentru că cerea plase mai ieftine, fără certificare.
Întrebăm
Când ai ales altceva decât profitul imediat?
O decizie care se repetă devine tipar. Un tipar adevărat poate deveni, mai târziu, teritoriul brandului.
În exemplu„Pierdeam bani pe montaj, dar dormeam liniștit.” A doua oară când fondatorul alege controlul calității în locul marjei. Nu mai e o anecdotă, e un tipar.
Întrebăm
Din tot ce mi-ai povestit, unde vezi inovația?
Unele întrebări pun față în față ce spune compania despre ea și ce am auzit. Nu ca să contrazicem, ci ca să înțelegem ce înseamnă cuvântul pentru fondator.
În exempluPe website, compania se descrie drept „cea mai inovatoare din industrie”, dar fiecare decizie povestită în interviu e prudentă. Tensiunea se discută deschis, nu se șterge în tăcere.
Ce include
Șapte pași, de la profil la validare.
Din portofoliu
Ce a scos la iveală Discovery la Romnets.
Ce am găsit
Un nume, trei lumi care nu se vedeau.
Romnets crescuse din plase de pescuit spre terenuri de sport și plase anticădere pentru șantiere. Sub același nume și același mesaj, un inginer de siguranță, un primar și un pescar nu înțelegeau că firma e făcută pentru ei.
Studiul de cazCe a însemnat
- Afacerea crescuse mai repede decât felul în care era percepută: patru extinderi în patru ani.
- Nu avea nevoie doar de o față nouă. Avea nevoie de un sistem.
- Un brand-mamă și trei divizii, cu dovezi diferite pentru fiecare public.
Ce am găsit
Clienții nu laudă plasa, ci felul în care au fost tratați.
În recenzii revin aceleași cuvinte: seriozitate, promptitudine, consultanță. Sfaturi înainte de comandă, termene respectate, ajutor după livrare.
Studiul de cazCe a însemnat
- Romnets nu e doar producător, ci un partener care înțelege reglementări, constrângeri și precizie.
- Un detaliu care spune tot: un liceu din Arad a primit îndrumări și după livrare, ca să-și monteze singur plasele, fără costuri în plus.
- Valorile care țin poziționarea în picioare: siguranța, expertiza, integritatea, adaptabilitatea.
Ce am găsit
Pescuitul, stratul originilor.
Cea mai surprinzătoare parte a procesului a fost lumea pescuitului, de unde a pornit firma: un univers al competiției, al valorilor arhaice, chiar al ritualurilor și superstițiilor.
Studiul de cazCe a însemnat
- Povestea începe în 2000, cu plase de pescuit legate de mână.
- Originea devine avantaj, nu scuză: un sfert de secol de noduri legate cu mâna dă credibilitate unei fabrici moderne.
- Nodul devine simbolul întregului grup.
- În zona de pescuit, „Discută cu un consultant!” devine „Discută cu un coleg!”.
Unde se află în proces.
Etapa 1 din 13, în capitolul A · Brand Discovery & Strategy.
De citit.
Toate articoleleMetodologie · 13 octombrie 2026
Cum arată un proces de branding din interior
Ce întrebări punem, ce se întâmplă în fiecare etapă și ce decizi tu, și când. Un proces de branding descris pas cu pas, ca necunoscutul să nu te mai oprească înainte de primul apel.
Citește articolulPercepție · 13 octombrie 2026
Când afacerea crește, dar brandul rămâne în urmă
Prețuri greu de justificat, clienți nepotriviți, o echipă care descrie firma în trei feluri. Semnele că afacerea a crescut, dar felul în care este percepută a rămas la vechea adresă.
Citește articolul